Casa blestemată - Vicente Blasco Ibañez

"Casa blestemată" (în original "La barraca") este romanul satului spaniol, al unei comunități ce trăiește în huerta valenciană. 

Despre autor

Vicente Blasco Ibáñez (29 ianuarie 1867 – 28 ianuarie 1928) a fost scriitor spaniol și ocazional regizor de film.

A murit la Menton, Franța, în 1928 la vârsta de 61 de ani, la reședința sa Fontana Rosa (numită, de asemenea, Casa Scriitorilor, dedicată lui Cervantes, Dickens și Shakespeare) pe care a și-a construit-o.

Cele mai cunoscute titluri sunt: "Arroz y tartana" (Orez si tartana); "La barraca" (Casa blestemata); "Entre naranjos" (Printre Portocali); "Cañas y barro" (Trestie si noroi); "Sangre y arena" (Nisipuri insangerate) și "Los cuatro jinetes del Apocalipsis" (Cei patru calareti ai Apocalipsului).

Scurt rezumat al cărții

Asemănat de cititori cu Ion al nostru, scris de Rebreanu, Casa blestemată portretizează viața unor locuitori din zona rurală a Valenciei.

Cartea îi urmărește în special pe arendașii lui don Salvador, un om avar care își asuprește și îndatorează oamenii, până când îi aduce la sapă de lemn.

În felul acesta ajunge bietul Barret, care se împrumută cu bani de la don Salvador, să fie aruncat în stradă din casa lui, de pe pământurile pe care familia sa le lucrase timp de câteva generații.

Acesta se răzbună și îi face felul lui don Salvador, iar comunitatea îi este într-o mare măsură partinitoare.

pictură, zona huertei din Valencia

Pimento, unul ditnre locuitori,  este martor tacit la cele întâmplate și se vrea a fi apărător al casei lui Barret, rămasă goală. 

Toată huerta vrea să păstreze această barraca goală, ca o pedeapsă a locului pentru ce i s-a întâmplat bietului Barret.

Zece ani locul este văduvit de un locatar stabil, urmașii lui don Salvador încearcă să aducă alți arendași, dar cu toții sunt avertizați de săteni de cele întâmplate cu familia de dinainte, și preferă să nu se opună destinului.

Oamenii harnici din satele heuertei, și în special Pimento, sunt surprinși când o familie se stabilește în cele din urmă pe pământurile abandonate ce au fost odată a lui Barret.

Oameni foarte harnici și aceștia, capul familiei - Batiste - ajutat de soția Teresa și de cei cinci copii ai lor repun gospodăria pe picioare în foarte scurt timp.

Umiți de cele văzute, sătenii încearcă să-i convingă și pe ei să părăsească gospodăria, dar împinși de sărăcie, nu au unde merge și hotărăsc să rămână.

În cele din urmă, văzând că nu au sorți de izbândă cu familia lui Batiste, cei din huerta își iau ură pe această familie și vor face orice ca bieții locuitori ai casei să nu fie bine-veniți prin împrejurimi.

Din cauza lor, nenorociri mari se abat asupra familiei. Roseta, fiica cea mare a lui Batiste, este hulită la locul de muncă, unde lucrează ca țesătoare împreună cu alte fete de seama sa.

Batiste este dat în judecată de Pimento pe motiv că a irigat terenul fără a fi rândul său.

Moartea calului, avutul cel mai de preț al familiei, este vestitoare de nenorociri. După ce moare bietul animal, urmează șirul celorlalte nenorociri, menite să pricinuiască neajunsuri bietei familii, și așa oropsită.

Mi-a plăcut mult cartea. Satele lor seamănă într-o oarecare măsură cu ale noastre. Oameni harnici avem și noi, mai mult sau mai puțin.

La început, după titlu, mă gândeam că urmează să citesc un roman de groază, și coperta cărții este bine aleasă pentru titlu. Poate că acesta este și motivul pentru care am luat cartea din raftul bibliotecii.

Nu-mi pare rău, lectura este foarte plăcută, pe alocuri chiar înduioșătoare. Pur și simplu am vrut să văd ce se va înâmpla cu arendașii lui don Salvador.

barraca valenciană, pictură de ANGEL ALANDES RUIZ

Este prima carte a lui Blasco Ibañez pe care o citesc și trebuie să recunosc, îmi place stilul autorului.

În liceu nu prea mi-a plăcut de Ion, de Moromete al nostru parcă mult mai puțin. Nu rezonam cu acest gen, nu mă regpseam în personaje, eu fată de la oraș. Fiecare dintre ei avea câte un cusur, dar Batiste, bietul de el, vrea doar să-și întrețină familia, este lipsit de alte interese.

Batiste este  om muncitor, la fel ca fostul locatar - Barret, dar se pare că soarta nu ține cu nici unul dintre ei.

Singurul lor cusur poate fi acela că sunt prea harnici când vine vorba de munca pământului și se încăpățânează să-l lucreze, chiar dacă soarta vrea cu tot dinadnisul să nu țină cu ei.

Din această cauză apare ura, dorința de răzbunare și de ieșire la liman cu orice preț din primejdii.

În schimb Ion ar face orice doar  să strângă pământ, să-l stăpânească. Ilie Moromete, în schimb, se sustrage de la muncă, preferă politica și taclalele.

În concluzie, citiți Casa bântuită, întâmplările și personajele vă vor bântui o vreme și după ce terminați lecutra.