Atunci și acum

E aproape primavara... sunt putin melancolica si oarecum anemica, iarna m-a obosit. Astept sa vad iar pomii in floare, sa ma bucur de finetea lor ca de matase, sa mangai gingasii clopotei ai ghioceilor. Sa vad iar Martisorul pe hainele noastre. Atata prospetime imi bucura sufletul in zilele de primavara, uit de iarna ce a trecut, ma bucur de fiecare petala palida. Ador primavara cu astenie cu tot, oficial de acum inainte e anotimpul meu preferat! Am observat ca unii pomi au deja muguri. Ii iubesc, iubesc pomii, iubesc florile iubesc animalele, iubesc oamenii! .

Din nou nemuritoarele povestioare ale bunicilor. Ce poate fi mai frumos de cat asta?! Sa mergi la bunici în vacanţe si din cînd în cînd sa îi mai " bati " la cap sa îţi povesteasca una si alta. Istorioara aceasta am auzit-o eu de la bunicul , care a auzit-o din alte parti , circulînd tot asa prin sate. Bunu zicea ca înainte de sărbătorile de iarna, pe cînd familiile îşi sacrificau animalele, nişte drumeti hoinareau printr-un sat. Seara au cerut gazduire unei familii, soţ si soţie , acestia tocmai terminasera de preparat carnea. I-au gazduit pe drumeti in camera unde erau depozitate bunatatile , barbatul le-a explicat musafirilor: - Uite, acolo sus pa rudă stau atarnati sfinţii , sub patu cela se hodineste Dumnezo . (Era vorba despre carnati si slanina ) După alte taclale , s-au culcat cu totii . Dimineaţa , însă , uspatoii si-au umplut desagele cu carnatii de pe ruda . Inainte de a pleca, unul dintre ei a z...

Nu, nu am murit si nici nu sunt astronaut sau extraterestra. Vad doar planeta noastra, de sus, din spatiu (in poze), e rotunda, frumoasa, albastra. Visez ca sunt mai mare decat Terra, o pot tine in mana, ca pe o minge mica, dar e foarte firava, trebuie sa avem mare grija de ea, ca doar o planeta, pe care putem trai avem! E minunata, norisorii, padurile si oceanele se vad si din spatiu. Dar oamenii nu, sunt chiar atat de mici oamenii?! Mi-e dor de Pamant, e batran saracul, il iubesc, e casa mea!

Vedem multe, dar nu pricepem nimic. Deschidem larg ochii si ciulim urechile, dar oarea de ce nu intelegem nimic? Uneori suntem ca niste surzi intr-o lume plina de zgomote si ca niste orbi intr-o expozitie de culori. Ciulim urechile, ne straduim sa auzim, dar nu putem fiindca suntem surzi. Deschidem larg ochii, privim peste tot, dar nu vedem nicio culoare, fiindca ochii nostri nu au darul vederii. Ne suparam pe viata, fiindca suntem sanatosi, vrem mult mai mult decat avem nevoie. Noi ne plangem ca nu avem pantofi de marca, altii care nu au nici macar picioare, tac. Nu e drept,nu? Unii isi iau viata in cateva minute din cauza unei probleme. Altii sufera in spitale, luni sau poate ani, in cele din urma se sting in chinuri desi ar fi vrut sa mai traiasca. Nu e deloc drept deloc. Deschide ochii, nu te lasa, viata e un cadou, pe care, ca orice cadou, nu e frumos sa il refuzi! Nu ti-o garanteaza nimeni, dar e cadoul tau, oricat de scurta si grea ar fi, E VIATA TA!

Duminica dimineata, ma trezesc cu o mutra din aia acra, ma holbez putin pe fereastra si ma gandesc sa ma culc la loc. Dar nu, prefer sa ies din camera si sa ma infatisez mamei in toata somnolenta mea. Atunci imi face invitatie la biserica, am mentionat ca nu-mi prea place la biserica, mai ales la astea din cartierul meu. Crestinismul nu inseamna doar biserica, post, ingenuncheri si pupat de icoane... dar in fine. Accept intr-un final si merg sa imi aleg hainele, mai arunc cativa ochi pe fereastra, vad ca incepe sa ninga,de fapt un soi de asta de lapovita, o vreme mohorata ca nici cainele nu-ti vine sa-l lasi afara, daramite sa mai iesi si tu din casa... E nu si nu, "Ningeee,ooo, nu se poate sa ninga, nu vreau,vreau sa vina primavara!", dar ti-ai gasit, pe mine sa ma asculte vremea. In drum spre biserica, un vant puternic, sufla toti fulgii in fata, mama cu umbrela, dar fara rost, ca toate veneau din fata la ce batea vantu. Mi-am zis ca pana ajungem o sa fim oameni de ...

"In mine vezi doar un salbatec...Cand sunt atatea lucruri ce nu stii..." Sunt frumoase versurile, dar si adevarate; e adevarat ca "Tu crezi ca acest tinut iti apartine, Pamantu-l vezi o mana de techini Eu stiu ca piatra, ursul si copacul Au si-un scop, si-un suflet, si-un destin!" Nu uita ca lumea nu iti apartine numai tie, apartine si celorlalti, dar nu apartine doar mie tie si celorlalti, ne apartine tuturor si "Cat de-nalt va creste-un pom, Daca il taiem, n-o sa mai aflam". Si sa stiti ca "Ne leaga strans uniti unii de altii, Cercul vietii ce razbate din strabuni!" Stiai ca "Poti canta pe partitura unui munte? Sau picta in zeci de culori al iernii vant?" Secvente din desenul "Pocahontas" al lui Walt Disney. Desenele lui sunt minunate si au fermecat generatii intregi! Varianta in romana - Adina Lucaciu (nu stiu sigur)

Acum sunt cam tristă, melancolica, dar sufletu-mi surîde. Motivele nu sunt importante, cert e ca se adeveresc nişte lucruri, iar eu încerc sa trec peste. Sunt tristă, dar intr-un fel mîndră ca mi se intampla mie. Se spune ce Dumnezeu îi încearcă pe ai Lui. :) Asta e o consolare si o bucurie tot o data. Stau si mă gandesc, oare voi trece? Mi-e dor de zilele în care puteam fi eu însămi, fara sa dau socoteala cuiva pentru asta. Acum parca ar trebui sa dau o defintie fiecarui gest, sau vorba pe care il fac sau rostesc. Ce sa faci, asta e viata, trebuie sa te obisnuiesti si sa te "adaptezi", orecum. Sau cel putin sa fi tare si sa rezisti presiunilor. Inca o bucurie, vremea s-a mai incalzit, iar in aer simt miros de primavara. Orice sfarsit aduce dupa sine un nou inceput, orice actiune genereaza o reactiune (asta a fost la fizica azi). Asa ca bucurati-va de vreme si viata! :)

Un subiect ciudat mi-a "bantuit" zilele astea prin cap... da da, fenomene stranii, puteau fi si fantome, ca un fel de "Sah-Mat" cu fenomene stranii. E un fel de "al saselea simt", sa ai impresia ca e cineva langa tine si incearca sa iti spuna ceva, dar nu il vezi. Sau mai rau, il vezi dar nu realizezi pe moment. Am patit-o cand am fost mai mica, eram in sat la bunica, miez de noapte linistita. Ma ridic in toiul noptii si ma uit pe geam, o ciudatenie care se suprapunea cu acoperisul casei de vis-a-vi din curte ma chema, ceva de genul "Vino la mine!". Era cat acoperisul, avea o gura si ochii de fulger, dar nu ma speriau, ma "fermecau", "vrajeau", ma uitam fix. Am coborat din pat si m-am indreptat spre usa, am prins de clanta si am dat sa ies, dar nu stiu cum, de am strigat-o pe buni, care dormea linistita. Mi-a zis sa dorm la loc, dar nu aveam cum, pentru ca eram langa iesire si nu era chip sa ma introc in pat, pentru ca se facu...

Ma opresc, stau si gandesc. Oare chiar totul se intampla cu un motiv? Oare din ce motiv? Oare de ce nu ne este dat intodeauna sa intelegem motivul? Uneori ma indoiesc, uneori ma apuca disperarea, unele lucruri se intampla, parca fara motiv... nu pot sa ma controlez. Vreau sa aflu adevaratul motiv al lucrurilor! Nu-mi pasa de circumstante, bine, imi pasa, dar vreau sa cunosc motivul, ca in cazul in care mor sa nu mor "proasta"! Desi sunt constienta ca omului nu ii este dat sa cunoasca totul, poate ca si cat cunoaste ii e prea mult si nu poate duce, dar sunt om si vreau sa cunosc "motivul"! Domnul nostru ne-a creat cum a vrut, poate va intrebati care Domn, ei bine Domnul fiecaruia. El ne da, nici mai mult, nici mai putin decat putem noi duce, dar unele "bagaje" sunt mai grele decat altele, depinde de continut. Dar fara motiv, noi vrem mai multe, avem intrebari si vrem raspunsuri, nu ne lasam, vrem sa "inspectam" chiar si "particula...

Hmm... cum sa incep? Cu inceputul, desigur. Mi-am amintit zilele aste de vreme cand eram eu tanara, zici ca acuma as fi batrana, de fapt de cand eram mai mica. Ce mult imi placea si atunci sa merg la teatru. La teatrul de papusi pentru copii, credeam ca mereu voi merge doar acolo, dar gusturile se mai schimba. Acum ma plictisesc acele spectacole care, in copilarie mi se pareau fermecatoare pline de culoare si de magie. Erau foarte frumoase. In fine, cum spuneam, inainte sa merg la scoala ma ducea tata la arcadia. M-a dus o data la "Galosul Fermecat", nu-mi mai amintesc despre ce era vorba in spectacol, dar cred ca mi-a placut muuult. Cand am ajuns acasa, foarte incantata ii povestec mamei despre ce vazusem. Dar ea imi pune intrebarea capcana, "Cum se numea spectacolul?". "Umm...umm", de colo tata imi sopteste "Bocoanca fermecata", eu foarte sigura pe mine ii spun amamei "Bocoanca fermecata!". Mama si tata izbucnesc in r...

Mă trezesc de dimineaţă Si-am în suflet o speranta , Ca va fi o zi cu soare Si cu bucurie mare. Cine vrea sa intre-acum ! Încă o data nu mai spun Haideţi toţi în lumea mea Si vom face tot ce-om vrea. Ne-am scălda cu toţi în marea Vom privi chiar si la soare, Vom rade , ne vom distra , Cum nimeni nu va spera. Ne vom bucura de viaţa , O vom insira pe-o ata O margica de-o valoare, Cum nu mai este sub soare. Vom face un colier De purtat prin efemer, Sa-l purtăm prin viaţa noastră , Ca pe-o podoaba maiastra !

Omul de Fier poate fi oricine, de la doctorul de pe salvare care salveaza vieti pana la un biet calator ostenit in mijlocul de transport. Daca stai sa observi cu mare atentie il poti vedea pe Omul de fier in oricine. Daca un biet batranel urca ostenit in autobuz, iar scaune libere nu mai sunt e nevoit sa calatoreasca in picioare.Cand vehiculul pune o frana brusca si batranelului ii aluneca mana de pe bara si da sa cada, Omul de fier din cel putin o persoana va iesi la iveala. Ei bine, in ajutor ii sar doua persoane, din fericire una risca sa cada si ea ca sa-i prinda mana batranelului si sa il tina, ca mai apoi sa apuce bara si sa isi recapete echilibrul. Deschide ochii, Omul de Fier poate fi oricine! :D

Cantecul spune povestea unei fete , care era supravegheata de mama ei. Cumva Ieva, asa se numea fata, reuseste sa scape de mama ei si se duce la dans cu un baiat. Este observata disparitia fetei... dar aceasta pierde notiunea timpului si uita sa se mai intoarca acasa. Mama o gaseste dansand si se supara, dar baiatul ii sare in aparare fetei... cam asta ar fi povestea ei, daca voi o stiti altfel va rog sa ma anuntati! ;) Cantecul e in finlandeza, sau ceva de genul, e tare dragut. Pana si Holly Dolly il canta. O stiti, nu, acea "creatura" gri cu rochita roz acompaniata de niste oi si albiunte...

Mi-am amintit azi de fostele mele pasarele (fostele pasarele, ce dur suna si nu-mi place). Ei bine, au fost, dar nu mai sunt... ca au murit, am plans mult si bine dupa ele si inca le mai simt lipsa. Erau ca niste vrabiute simpatice, cu un tril tare zglobiu si dadeau dovada de o stangacie adorabila cand se giugiuleau, jucau, bateau sau mancau. Mancau orice le "pica" in cusca, de la branza, paine, biscuiti, mere, morcovi razuiti pana la seminte, nu erau deloc mofturoase ca si Coco, care mananca numai mere, biscuit, seminte si frunze de la plantele mamei. I-a fost colivia asta vara foarte aproape de ficusul mamei, a ros toata frunza pana unde a ajuns. M-am ingrijorat ca o sa se imbolnavesca, mama era nervoasa din cauza plantei, din fericire nici Coco si nici planta nu au patit nimic. :) In fine, sa revenim la Cip si Cipita (fostele pasarici), mi-au facut o data un ou asa de mare ce un... ca o margica tuguiata la capete. Era mititel, albicios, neajutorat, deoarece raul de ...

Sa continuam povestirile din seria "omul de fier". Azi il voi supune pe Omul de Fier contra unui foarte mare inamic al nostru, Vremea. Multi spun ca Vremea ne-a fost un aliat la inceut, dar o data cu dezvoltarea Tehnologiei si cresterea Poluarii si a Indiferentei oamenilor fata de mediul incojurator, aceasta s-a razvratit impotriva noastra. Noi am preferat sa fim mai apropiati de Tehnologie si sa agreem Poluarea, chiar daca am fost constienti de efectele acestora asupra mediului din jurul nostru si a Vremii. Ne-am imprietenit cu Indiferenta, unul din principalii inamici ai Omului de Fier (n.a- Omul de Fier nu polueaza, fiindaca nu e facut dintr-un fier obisnuit, are in compozitie mila, blandete dar si putina asprime, pace si nu in ultimul rand dragoste). Acum ca Vremea nu mai poate fi stapanita si se razbuna pe noi prin caldura excesiva sau frig de ingheata pietrele, fie prin secete sau inundatii, e nevoie de cineva care sa o domoleasca si sa o faca o prietena de-a noastra pa...

E o biata varsta inocenta in care esti pur si lipsit de aparare. E o cale prea scurta pe drumul vietii. Nu ai timp sa te bucuri destul de ea. O apreciezi mai mult abia cand e pe sfarsite, daca ai noroc sau mai rau, dupa ce s-a sfarsit... atunci e prea tarziu si uneori incerci sa redevii copilul care ai fost odinioara, stiind sigur ca mai traieste undeva in adancul sufletului. Dar de cele mai multe ori nu reusesti decat sa pari un om mare lipsit de maturitate....

Imagineaza-ti ca esti vanzator sau vanzatoare la un magazin de cartier.... pana aici e destul de usor, nu? Dar vine la tine o doamna nedumerita care nu vorbeste bine limba romana si nu stie cum sa-ti explice de ce are nevoie. Incepe sa mimeze cum ar arata produsul de care are nevoie si nu-l gaseste. Cum procedezi? Intr-un final isi aminteste ca e in stare sa-ti dea cateva detalii: "-Stiti, dati-mi o "apa trece, macaroane stai"!" =)) Ce faci, te scarpini in cap, dai din umeri si eventual cauti un translator care sa cunoasca limba maghiara, limba clientei, ca sa pricepi de ce are aceasta nevoie. Dar daca nu e nimeni care sa-i cunoasca limba prin preajma? Atunci va adunati mai multi va scarpinati in cap, dati din umeri, va uitati la biata femeie cum se straduie sa explice ca are nevoie de o strecuratoare, pana cand ii pica fisa unuia si veti fi in stare sa o serviti pe clienta. Asta ar fi o experienta destul de hazlie, nu? Asa i s-a intamplat unei colege de-a mamei, ea...

Oare exista intr-adevar o reteta a fericirii?! Ei bine, posibil... uite un exemplu: - un zambet mare si larg, dimineata imediat ce deschizi ochii - un pachet intreg de "free hugs" pentru toti prietenii care iti ies in cale - un kg de hohote de ras -1 sau 2 pupici pe cap de persoana - o degustare oficiala a fericirii impreuna cu cei dragi -impartasirea opiniilor - un banc bun, inainte, dupa si intre mese -ceva dulce Si ultimul, dar nu cel din urma ingredient al retetei mele pentru fericire este vizualizarea filmuletului "CUM SA FII FERICIT" :) (ajuta mult, desi excesul dauneaza, medicul il recomanda cu masura):