Ciripelele mele dragi si scumpe!

Mi-am amintit azi de fostele mele pasarele (fostele pasarele, ce dur suna si nu-mi place).
Ei bine, au fost, dar nu mai sunt... ca au murit, am plans mult si bine dupa ele si inca le mai simt lipsa.
Erau ca niste vrabiute simpatice, cu un tril tare zglobiu si dadeau dovada de o stangacie adorabila cand se giugiuleau, jucau, bateau sau mancau. Mancau orice le "pica" in cusca, de la branza, paine, biscuiti, mere, morcovi razuiti pana la seminte, nu erau deloc mofturoase ca si Coco, care mananca numai mere, biscuit, seminte si frunze de la plantele mamei.
I-a fost colivia asta vara foarte aproape de ficusul mamei, a ros toata frunza pana unde a ajuns.
M-am ingrijorat ca o sa se imbolnavesca, mama era nervoasa din cauza plantei, din fericire nici Coco si nici planta nu au patit nimic. :)
In fine, sa revenim la Cip si Cipita (fostele pasarici), mi-au facut o data un ou asa de mare ce un... ca o margica tuguiata la capete. Era mititel, albicios, neajutorat, deoarece raul de Cip s-ar fi infruptat din el daca nu interveneam in forta si luam masuri (am mai gasit coji de oua in colivia lor, deoarece Cipita nu avea cuib si cadeau in gol).
Ce puteam face cu micutul pretios? L-am luat si din cauza ca stiam ca are o mama fara experienta m-am hotarat sa il clocesc eu :)). Da, da, vezi bine, probabil te intrebi cum as putea cloci eu un ou, mai ales unul asa de mic, ei bine, simplu.
Am luat o cutiuta de la un film foto, am pus un asternut moale dintr-o carpa si am pus oul in ea.
L-am pus si pe calorifer, ca sa-i tina de cald. Il verificam zilnic, il rasuceam, si asteptam sa aud "piu-piu".
Cand veneau colege sau prietene il prezentam cu mare fast si ma mandream si cu "fericitii" lui parinti... si asa asteptam.
Trece o saptamana, trec doua, trec trei si nimic... apoi am realizat ca se uscase pe dinauntru.
Cu o dezamagire in suflet am luat "clocitoria" de pe calorifer si am aruncat-o...
Chiar daca nu a fost nu stiu ce, acum imi amintesc cu drag de telul meu de atunci.