Ramaneti cu Dumnezo, ca noi merem cu sfintii

Din nou nemuritoarele povestioare ale bunicilor. Ce poate fi mai frumos de cat asta?!
Sa mergi la bunici în vacanţe si din cînd în cînd sa îi mai "bati" la cap sa îţi povesteasca una si alta.
Istorioara aceasta am auzit-o eu de la bunicul, care a auzit-o din alte parti, circulînd tot asa prin sate.
Bunu zicea ca înainte de sărbătorile de iarna, pe cînd familiile îşi sacrificau animalele, nişte drumeti hoinareau printr-un sat.
Seara au cerut gazduire unei familii, soţ si soţie, acestia tocmai terminasera de preparat carnea.
I-au gazduit pe drumeti in camera unde erau depozitate bunatatile, barbatul le-a explicat musafirilor:
- Uite, acolo sus pa rudă stau atarnati sfinţii, sub patu cela se hodineste Dumnezo.
(Era vorba despre carnati si slanina)
După alte taclale, s-au culcat cu totii. Dimineaţa, însă, uspatoii si-au umplut desagele cu carnatii de pe ruda.
Inainte de a pleca, unul dintre ei a zis gadei:
- Rămîneţi cu Dumnezo, ca noi merem cu sfinţii!
Si s-au dus în treaba lor cu sfinti cu tot. Cînd au intrat cei doi in casa, si-au dat seama ca nu mai aveau sfinti si ca Dumnezo a rămas singur. Au început sa se certe si sa dea vina unul pe celălalt.
Am certitudinea ca aceasta povestioara este reala, ca doar bunicu' mi-a zis-o si e păcat de la Dumnezeu sa rămînă doar o "umbra a trecutului" si sa n-o scriu si aici.