Strictul necesar

O iubesc pe Coco, si ea se iubeste. Ii acord spatiu sa ne zica si ea cate ceva.
Coco spune:
Da, oamenii ma iubesc mult, sunt o dulceata, de ce nu m-ar iubi?
Mai mult decat oamenii, ma iubesc eu, desigur. Sunt norocoasa sa am cu mine in colivie o oglinda rotunda, in care sa-mi vad splendiu-mi chip!
Si sa nu uitam de nelipsitul mei, dulcele mei, crocantul mei, mei rosu, mei galben si niste apa; cine-si poate dori mai mult?
E drept ca nici cate o frunza de salata, o bucata de mar dulce sau paine nu strica, era sa uit de piatra pentru cioc, o curatenie migaloasa a coliviei o data sau de doua ori pe saptamana, un clopotel pe care sa-l bat uneori ca sa o enervez pe Bianca.
Si mama Biancai care-i reproseaza mereu cate ceva din cauza penelor si cojilor de mei cazute din colivie, asta e in totalitate meritul meu si sunt mandra!
Vecinii enervati pana la maxim in diminetile in care stau cu colivia pe balcon, a da, si frunzele de ficus roase de mine.
Oamenii se asteptatu la urmari asupra stomacelului meu, dar ia ghiciti, e groaznic de sanatos.
Pe scurt asta e Strictul necesar, cred ca nici un papagal perus nu-si poate dori mai multe.