Melancolie
Vechi dar viu |
Mmm, sunt multe flori în jardinieră și vin gâzele în vizită. Stau în spatele draperiei suflate de vânt și nu mă vede nimeni. Nu le pasă, ori nu sunt ca să fiu văzută. Ochii mei fantomatici văd doar cât ochii unui trup, atât doar că nu mai sunt afectați de miopie.
Pe vremea mea era altfel, pe vremea mea nu mergeau atâte mașini pe stradă și în loc de mașini oamenii chemau trăsuri.
Doamnele purtau rochii lejere vara și nu prea vedeai genunchi descoperiți. Pălăriile sobre acopereau capetele domnilor iar costumele gri nu lipseau din ținuta zilnică.
Micul meu cățel latră în grădină...alerg pe scări și îl prind să-l îmbrățișez. Tace, îl las un moment jos din brațe și privesc captivată spre poartă. Încerc să o deschid, dar sunt prea mică și nu reușesc.
Atâtea amintirii, ochii mei fantomatici încep să lăcrimeze și se lasă păgubași. Ce a fost odată nu se mai întoarce nici măcar în amintiri. Cei care au fost nu mai sunt, amintirile s-au dus odată cu ei iar clădirile nu mai știu să vorbească. ...
Extrem de impresionantă postarea aceasta, îţi dă fiori. Da, acum oameni iasă din taxi nu din trăsuri, sunt mult mai stresaţi şi grăbiţi degeaba, totul este ca o goană în vânt.
RăspundețiȘtergereAsa e "moda" :) peste 50 de ani poate vom trai ca familia Jetson. :))
ȘtergereȘi eu mă gândesc uneori la cât de idilică trebuie să fi fost viața în acele vremuri. La importanța pe care ei o acordau frumosului, bunului simț... La simplitatea trăirii. Dar știi, cred că tânjim de fapt după niște iluzii. Indiferent de vreme, oamenii au suferit. Viața lor a avut aspecte bune și mai puțin bune, dar noi, pentru că suntem nemulțumiți de realitatea noastră, vedem doar ceea ce era bun.
RăspundețiȘtergereFrumos, Bia! Sensibil.
RăspundețiȘtergereParca mi s-au perindat imagini din trecut prin fata ochilor...cateodata tanjesc dupa linistea de atunci.
RăspundețiȘtergere