Albinuţa

Când eram mică și mă înțepa vreo albină plângeam...mă durea foarte tare.Ulterior am aflat că pe albină o doare și mai tare.Ea murea după ce mă înțepa, era instinctul ei de apărare.Am fost tristă când am aflat.
 Odată m-a înțepat în degetul mic de la mână, care mână nu mai știu. M-am speriat atât de tare în cate am zmucit mâna și am început să țip.Țipetele s-au transformat în plâns, iar plânsul în lacrimi.Când lacrimile s-au mai domolit bunicii mi-au spus că după ce m-a înțepat,albina a căzut secerată la pământ.Foarte tristă, am început să o caut și cred că am gasit-o căzută nu foarte departe. 
M-am simțit oarecum vinovată de moartea ei, acum mă întreb ce instinct de auto-apărare e ăsta, dacă mă înțeapă ea moare...cu se mai apără murind? Sau nu are importanță dacă moare atâta timp cât își apără stupul și pe ai ei?
 Am citit despre albine câteva lucruri interesante. Ele își curăță stupul, pot poleniza câteva mii de flori și parcurg km întregi cu săculeții de polen. Deși aripioarele lor sunt mai mici decât corpul, ele se mișcă foarte repede pentru a se putea realiza zborul.