Atunci și acum

Întâmplător am văzut acum ceva ani la tv, nu mai știu pe ce canal, o fetiță dând un interviu despre cariera sa actoricească. Nu știam despre ce film este vorba, habar nu aveam cine era fetița, dar întâmplările petrecute pe platoul de filmare pe care le povestea erau incitante. Azi am google-it puțin, curioasă fiind să aflu mai multe despre viața unui copil pe platoruile de filmare, și printre câțiva actori români am gasit-o pe Catinca Untaru. Ea era fata care dădea interviul televizat acum ceva ani, ea era fetița despre care nu auzisem și vorbea despre filmul de care habar nu aveam. Filmul se numește The fall, azi l-am urmărit în întregime, iar Catinca Untaru juca un rol principal, rolul Alexandriei. Urmărind filmul am văzut că pentru Catinca acesta n-a fost un rol, a fost un joc pe care îl juca alături de Lee Pace, cel care îl interpreta pe Roy Walker. Inocența și spontaneitatea fetiței reprezintă un mare plus, dar și amestecul de text în engleză combinat cu puțin în română...

În trei zile este Crăciunul. Știe toată lumea ce semnifică această sărbătoare pentru un om simplu, pentru un creștin oricât  de dedicat ar fi ori ba. Poate este creștin doar cu titlul, dar asta nu are importanță, câtă vreme și pentru el Crăciunul este o bucurie. Câtă vreme petrece sărbătoarea în compania celor dragi. Bucuria, acesta este mesajul central al Crăciunului, cred că asta a vrut și Cristos să ne ofere - cel puțin o bucurie, o speranță. Eu sunt acum undeva între recunoștința ca mi-a oferit bucuria de a avea în jurul meu oameni frumoși, care îmi sunt dragi și cărora le sunt dragă și între tristețea că mă plafonez de ceva, nu știu exact ce. Abia realizez că deja este finalul anului, sunt dezolată, nu știu cum a trecut, dar cel  puțin îmi amintesc că am avut câteva realizări în acest an. Puține, dar semnificative. Nu voi spune că e loc și de mai bine, pentru că acest lucru e clar ca lumina zilei. Mă voi bucura că am învățat câte ceva nou în fiecare zi, mi-am făcut ...

Mă țintește din senin, ziua era bună până să apar ca o străfulgerare în plin. Ajunge până în măduva oaselor, durerea pătrunde încet. Nu fac mișcări bruște, parcă e mai suportabil așa. Mă trântesc în pat, Durerea continuă, mă răsucesc de pe o parte pe alta... Durere continuă și nimic nu pare s-o calmeze, Iau un analgezic, durerea continuă Parcă nici în suflet nu e mai mare durerea... ... ca durerea de măsea. Mâine o fată norocoasă va face o vizită la stomatolog. Au, au, au, inimul meu.

Ieri a fost 1 decembrie, ziua Națională a României, ziua românilor, fie că locuiesc în țară fie că sunt plecați pe meleaguri străine. Romanul Fetița care s-a jucat de-a Dumnezeu se poate spune că a picat la țanc, dar despre acest aspect puțin mai încolo. Despre autor Dan Lungu  este conferențiar dr. la Catedra de Sociologie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași.  În 1996 inițiază grupul literar Club 8. Între 2001 și 2002 este redactor-șef al revistei de cultură Timpul . Este membru al ASPRO și al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, Dan Lungu este și directorul Muzeului Literaturii Române Iași. Scurt rezumat artist- Diego Mallo Cartea urmărește drama Rădiței, o fetiță a cărei mamă este plecată în Italia la muncă pe o perioadă de câțiva ani. Mălina, sora mai mare a Rădiței este luată de tatăl lor, cu care trăiește în apartamentul familiei, în timp ce Rădița rămâne la bunicii materni. "Mama nu mai are față, i s-a ...

Eram la activitățile cu copiii de sâmbătă dimineața în biserica ascunsă printre blocurile cenușii din cartier. Colindele, coloratul și pregătitul decorațiunilor pentru Crăciun se terminaseră, părinții veneau deja să își ia prichindeii acasă. Sînziana, fetița de cinci ani cu păr cârlionțat și ochii mari își aștepta încă mama. Am chemat-o să stea lângă mine și colega mea până venea după ea. - Hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea,  zice voioasă! Ne jucăm cât ne jucăm toate trei prin  demisolul bisericii, la un momentdat opresc alergătura și propun: - Hai mai bine să ne jucăm altceva. Ce cadou mi-ai oferi? O întreb pe nepregătite. Sînziana mă privește nelămurită și șoptește cu jumătate de gură: nu ți-aș da nimic...  - Hai să ne imaginăm, zic, dacă mi-ai face un cadou, ce mi-ai da? Mă trage de mână dincolo de draperiile care despart capela de restul demisolului, și - cu mâna întinsă spre statueta de cca. 30 centimetri ce înfățișează o călugăriță care se roagă -...

sursa desenez.net " Cum avea să fie purtat războiul ăsta fără acompaniament la pian - cum o să fie?" Vă avertizez, aceasta este o  altă recenzie din categoria cărților care au ca temă Holocaustul. Abia ce am terminat de citit cartea, aşa că scriu recenzia cât amintirile îmi sunt încă foarte proaspete. Despre autor  Wladyslaw Szpilman,  a tărit între anii 1911 şi 2000, a fost un pianist evreu din Polonia. Supraviețuitor al Holocaustului, viața sa a constituit subiect al filmului "Pianistul" din 2002. După terminarea școlii a mers la Varșovia pentru a studia pianul  la "Școala de Muzică Chopin", unde îi este profesor Jozef Smidowicz, și mai târziu profesorului Aleksander Michalowski. În 1931 pleacă la Berlin, la Academia de Muzică, unde îi este profesor Leonid Kreutzer și Arthur Schnabel la pian și profesorul Franz Schereker . În acest timp el a scris mai multe lucrări pentru pian și vioară. În anul 1935 Szpilman lucrează pentr...

Cu un pas mai aproape de ideal. Cu un pas mai aproape de necunoscut. Cu un pas mai aproape de tine Necunoscutule, cu un pas... Timpul face pași repezi, fuge de mine, eu fug de prezent. Timpul fuge cu mine, mă agăț de el fără să vreau, mă trage după el, mă duce la tine Necunoscut. Totul e ca un dans, unul lent în aparență. Muzica e cântată de o voce fminină, soavă, răgușită și senzuală. Pașii se repetă, vocea îmi spune să fug. Unde să fug? Cât de departe? Suntem doi, trei sau patru, suntem miii, milioane care facem acești pași spre Necunoscut. Toți facem pașii spre Necunoscut, împreună sau spearat. Mi-e teamă, dar nu am voie să recunosc. Mi-e frică, sunt înghețată de frică. Nu știu cum voi face pașii, nu știu care va fi următorul pas, unul greșit și destinul se schimbă. O vorbă aruncată în van și totul s-a dus. Pașii îmi sunt împleticiți. Ar trebui să îi controlez mai bine de la o anumită vârstă. Ar trebui să nu mai umblu ca un bebeluș care învață să meargă. Cu toate aceste...

Îmi place mult cum scrie Isabel Allende. Această carte seamănă mult ca scriitură, are ritmul alert cu care m-a obișnuit în Eva Luna și Caietul Mayei . Dar e totuși altfel, e un roman de aventură, unul plin de  romantism. Incipit Sunt Ines Suarez, locuiesc în cinstitul oraș Santiago de Nueva Extremadura, în Regatul Chile, în anul Domnului 1580. De data exactă a nașterii mele nu sunt sigură, dar după maică-mea m-am născut la scurtă vreme de la foametea și groaznica epidemie care au bântuit Spanuia imediat după moartea lui Filip cel Frumos. Ines de Suarez apărând  Cu aceste cuvinte ne întâmpină Ines Suarez în această mărturie pe care o transmite cu mult patos. Ines a sufletului meu are la bază fapte reale, urmărește viața femeii Ines Suarez, despre care Isabel Allende ne spune în observația de la începutul cărții că a contribuit la cucerirea Regatului Chile și la întemeierea orașului Santiago. A exercitat o mare influență politică și a avut multă puter...

Astăzi simt nevoia să abordez un altfel de subiect față de cum v-am obișnuit pe blog. Scriu despre voluntariat. M-am lovit adesea de persoane reticente și chiar neînțelegătoare când le povesteam că aleg să fac voluntariat în anumite instituții. De ce să faci ceva pentru care nu ești plătit?   este întrebarea de care mă lovesc adesea. Îți spun eu de ce, am o listă întreagă: Pentru că ajuți. Dacă acesta nu este un motiv suficient de bun, fii atent la următoarele. Pentru că te dezvolți personal. Pentru că ajungi să cunoști oameni din domeniul în care faci voluntariat. Acum voluntariat nu înseamnă doar să mergi și să servești masa unor persoane ale străzii, acum ai ocazia să faci voluntariat în instituții care vizează și alte domenii. Pentru că dacă ești tânăr înseamnă că ești în perioada de formare, poate la liceu sau la facultate. Să nu te aștepți ca imediat după ce termini școala să îți sara angajatorii cu job-uri, doar pentru că tu ai fost student și ai trecut exame...

Sunt foarte încântată să anunț că Malal Yousafzai a câștigat Premiul Nobel pentru Pace anul acesta. Malala a devenit astfel cea mai tânără persoană care a câștigat acest premiu datorită luptei sale pentru dreptul la educație al fetelor din întreaga lume. Puteți citi recenzia memoriilor Malalei aici .  Cel cu care împarte această distincție este indianul Kailash Satyarthi, care luptă împotriva abuzului asupra copiilor. Sunt foarte încântată că Malala a luat acest premiu, sunt foarte încântată pentru că îl merită pe deplin. Urmăresc cu mult interes activitatea lui Malala și discursurile pe care le ține. Go Malala! We love you! Aveți mai jos discursul ei de la conferința de presă.

Ieri am terminat de citit romanul Vanessei Diffenbaugh, și anume, Limbajul florilor . E drept că m-am lălăit ceva cu lectura, ba nu aveam timp, ba nu aveam chef, cu toate că mi-a plăcut mult cartea. Romanul o are ca protagonistă pe Victoria, o fată crescută în orfelinat și pasată de la o familie la alta cu scopul de a fi adoptată. Nu reușește să se acomodeze nicăieri și este mereu trimisă la orfelinat, până când o femeie singură se decide să o ia în custodie. La început copila de zece ani speră cu orice preț că va fi din nou trimisă la casa de copii, dar cu timpul se acomodează în casa lui Elizabeth, iar aceasta o consideră ca pe propria fiică. În timpul petrecut la această femeie, Victoria învață, printre altele, limbajul florilor. Limbaj pe care Elizabeth îl folosea ca să comunice cu sora de la distanță cu sora ei, Catherine, fără ca mama lor să le descifreze semnificaţiile. Limbajul florilor a fost folosit încă din Epoca Victoriana pentru a transmite mesaje codate, fie...

Dewey .Pisoiul din biblioteca unui mic oraș este povestea motănelului Dewey Readmore Books (Dewey Citeștemaimulte Cărți). Motănelul a trăit nouăsprezece ani în Biblioteca Publică a orașului Spencer din Iowa, Statele Unite ale Americii. A fost salvat într-o iarnă friguroasă chiar de directoarea bibliotecii, din cutia de restituire a cărților unde fusese aruncat de un om iresponsabil. Motănelul a fost încet încet adoptat de personalul bibliotecii iar mai apoi de toți cititorii din Spencer. Dewey se asigura că fiecare cititor care trece pragul bibliotecii are parte de un pic de atenție din partea lui, astfel încât oamenii să plece acasă cu zâmbetul pe buze. Vicki și Dewey Autoarea cărții este chiar directoarea bibliotecii din Spencer, cea care l-a salvat pe motănel. Această carte este un fel de biografie a lui Dewey, scrisă cu drag în memoria motanului care a ajuns celebru și a dat o nouă definiție spațiului cultural și relaxant care este biblioteca. Vicki Myron, autoarea, avea...

Bărbatul cu pălărie şi Bărbatul cu baston Am văzut în seara aceasta un spectacol bun, știu că e clișeu, dar din FITO 2014, Buzunarul cu pâine e spectacolul care mi-a mers cel mai bine la suflet. Textul îi aparține lui Matei Vișniec, păpușile și tot restul aparțin Companiei Qui Peut din București. Din ce am înțeles, spectacolul este examenul de licență  al absolvenților UNATC de la specializarea  Păpuși și Marionete din anul 2012. Am văzut un trailer al spectacolului mai demult și mi-a plăcut, am ochit spectacolul în programul FITO de anul acesta și am zis că nu pot să-l pierd. Nu l-am pierdut și foarte bine am făcut. E primul spectacol cu păpuși destinat adulților pe care l-am văzut. Să nu înțelegeți greșit, nu e destinat adulților pentru că ar fi indecent sau vulgar, ci pentru că e puțin prea moralizator, mai puțin colorat și muzical decât  sunt în general spectacolele cu păpuși destinate celor mici. Cele două personaje - Bărbatul cu baston și Bărbatul cu pălă...

Război!? la ce bun? Război, ia-ți conflictele și pleacă acasă! Noi vrem Pace! Pleacă oriunde este casa ta, dar lasă Pămânul în Pace! Nu-mi pasă unde este casa, atâta timp cât nu se află pe Pământ. M-am săturat de tot și toate. M-am săturat să aud că Pământului îi mor copiii, din cauza ta, Război! Nu știu cum arbitrează Dumnezeu aceste jocuri , dar nu pare corect! Îmi vine să-I trimit o plângere, dar nu știu cum să o forumlez. Oare, răspunde Dumnezeu în scris... în termen de treizeci de zile? Să încep cu "Dragă Dumnezeu"? Sau mă formalizez în van? Oare, dacă-L rog pur și simplu să penalizeze Războiul pentru că nu e fairplay mă va asculta? A fost vreodată corect? Mă îndoiesc... Uneori nici măcar arbitrii nu sunt corecți. Dar Dumnezeu nu e arbitru, el e creator. Cum poate un creator să-și lase creația la auto-distrugere? Poate că această auto-distrugere e doar un simulacru, iar planurile sunt altele. Sper să fie așa, SPER! Copiii care urmează să se nască merită un ce...

De vreo trei zile citesc de zor "Crimă și pedeapsă" de Dostoievski, m-a captivat, dar, ca de obicei stau prost cu timpul. Mă veți întreba de ce, doar e vacanță?!, ei, din varii motive... Până acum Dostoievski m-a purtat prin cele mai întunecate unghere ale orașului Sankt Petersburg alături de stundentul Raskolnikov și de cei cu care interacționează acesta. Cartea te vrăjește, te fascinează și îți lasă impresia, în doar 70 de pagini - cât am citit până acum, că îi cunoști pe oamenii din carte și că te plimbi cu ei prin mohorâtul oraș. Voi ați citit? V-a plăcut? Ce mai citiți voi înainte de culcare? Acum, să trecem la alte chestiuni la fel de serioase. Mi-a șoptit o păsărică un lucru foarte important. În mediul online, al bloggerilor iubitori de carte, e forfotă mare. A apărut o nouă inițiativă care promovează lectura. Găsiți detalii despre Pagini cu suflet pentru fiecare aici . Eu m-am alăturat și aștept să văd ce va ieși. De asemenea, există o bibliotecă online...

Minciuni pe canapea  este romanul lui Irvin D. Yalom, după cum ne dăm seama și de pe coperta cărții, desigur. Irvin D. Yalom (n. în 1931) este un doctor în psihiatrie american, autor a numeroase lucrări de specialitate, devenite ulterior cărți de referință în domeniu, dar și scriitor, autor al câtorva romane, cum ar fi cel despre care vorbim aici. Minciuni pe canapea   urmărește relația dintre diferiți psihanaliști și pacienții sau pacientele acestora. Gradul de implicare pe care aceștia îl au în timpul ședințelor de terapie dar și intrigile create de aceste ședințe. Este un roman complex, puțin obositor pentru mine, nu e chiar genul meu. Conține termeni de specialitate din psihologie si psihanaliză. Aflăm detalii despre meseria de psihanalist, despre cum vede un asemenea expert o poveste cu care vine pacientul său, despre etica meseriei, confidențialitatea pe care trebuie să o păstreze dar și problemele pe care un psihanalist le întâmpină în momentul în care are ...

Palatul Parlamentului Sâmbătă am vizitat și eu capitala, mult visatul pământ al făgăduinței - retoric vorbind - din țara noastră. Mai trecusem prin București, dar am staționat circa douăzeci de minute și n-am apucat să ies din gară. Vremea a fost foarte bună, am ajuns pe meleagurile bucureștene cu ocazia înscăunării noului episcop al Bisericii Române Unite cu Roma și am stat în oraș o zi. Biserica la care a avut loc evenimentul se numește Catedrala Sf.Vasile cel Mare  și a fost declarată ca fiind cea mai micuță catedrală, în ea abia încap circa o sută de persoane, așa că evenimentul s-a desfășurat pe esplanda din fața bisericii. A fost plin de lume, forfotă destul de mare și chiar entuziasm pentru credincioșii noii eparhii. Un lucru mă miră și mă bucură, faptul că a fost ridicată  la rangul de catedrală o bisericuță. Văd că se pot face lucruri mari și în locașuri mici, nu e musai nevoie de lux și fast pentru a te ruga lui Dumnezeu. El ascultă  și dacă te rogi acasă...

Acum, de câteva zile, Înainte de culcare citesc Minciuni pe canapea de Irvin Yalom. Merge greu, nu prea am timp, iar când am mă fură alte îndeletniciri. Lectura nu este foarte grea, dar e interesantă. Urmărește viața mai multor persoane care se confruntă cu probleme în căsnicie și apelează la ajutorul unor psihanaliști pentru a trece peste. Ne sunt împărtășite și discuțiile pe care le au pacienții cu psihanalistul. Sper să nu mai dureze mult până când voi termina cartea, sunt curioasă ce se întâmplă și mai departe. Voi ce mai citiți Înainte de culcare ? Sper că nu ați uitat de provocare! p.s. după cum se vede, nu am o fotografie realizată de mine pentru provocare... apropo, vine toamna...sezon de alergii ... brr. no me gusta!

Am citit această carte într-un timp  record mie - trei zile - sunt încântată că am reușit performanța de a nu mă întinde prea mult cu ea. Cu recenzia  particip la Clubul de lectură  organizat de Sayuki. Ea ne provoacă să citim cărți scrise de autori români, luna aceasta cartea aleasă a fost Scrisoare de dragoste . Despre autor Mihail Drumeș (n. Mihail V. Dumitrescu, 26 noiembrie 1901, Ohrid, Macedonia - d. 7 februarie 1982, București) a fost un dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier român, foarte popular in perioada interbelică. (mai multe detalii aici )  Recenzie După cum spuneam și în secțiunea  Înainte de culcare (la care vă invit să vă alăturați), Scrisoare de dragoste începe cu viața tânărului Dinu Gherghel, rămas orfan de tată din copilărie. Încă de pe atunci motivația lui cea mai mare este să își depășească statutul social, să se îmbogățească. Își finalizează studiile la oraș, unde o întâlnește pe tânăra Anda Brădeanu, d...

Spun a trecut pentru că cele două seri de film au ţinut parcă prea puţin. Chiar dacă proiecţiile au început relativ târziu, pe la ora 9,30 şi au ţinut mai bine de o ora şi treizeci de minute în fiecare seară, parcul 1 Decembrie din Oradea era animat de voie bună, cred că doar când se aprind luminițele de Crăciun e atâta lume acolo la un evenimet, relativ restrâns, ce are loc seara.  Ecranul  a fost strategic amplasat în spatele Statuii Eroului Necunoscut ce stătea semeț pe soclul lui gata să apere lumea de invadatori veniți să tulbure bunul mers al filmului. Să nu mai menționez că în momentele de tensiune  și el își mai întorcea capul spre marele ecran, să vadă ce se întâmplă. Curios Soldățel, ce să mai, nu îi este dat zilnic să asiste la asemenea evenimente, nici măcar cu spatele. Prima zi, adică 12 august 2014, a fost dedicată comediilor. Unele, vorbim aici de scurt-metraje, și-au dezvăluit umorul la final, în timp ce la altele se râdea copios pe tot parcursul lor...